Newsletter

Cainii I, partea a III-a

Autor: Sorin STAN

Continuare

http://motoparapanta.wordpress.com/2011/09/15/cainii-partea-intai/

http://www.motopara.ro/2011/11/09/cainii-l-partea-a-ii-a-2/

Sunetul strident al motorului turat ma sperie si pe mine, rasuflu usurat, fiarele se retrag fara graba, se opresc la 3-4 metri de mine si stau nehotarite in loc, nu inteleg ce se intampla, insa nu le plac nici zgomotul, nici mirosul iute al fumului de esapament, turez motorul, puii au fugit ingroziti care incotro, a aparut si cel din spatele meu, a renuntat, sunt toti in fata mea, slava Domnului, respir usurat, macar ii am sub ochi, reduc motorul, bestiile stau acolo, le lucesc ochii, sunt flamanzi si frustrati, profit de confuzia lor, ma ridic, deja piciorul imi atarna greu, sageti ascutite se infig in glezna si genunchi, este momentul sa ii infrunt, ridic paramotorul cu o mana, ma indrept spre ei si il turez puternic, efectul de giroscop aproape ca-mi rasuceste bratul, unul dintre ei cedeaza si fuge, ceilalti doi se indeparteaza 8-10 pasi si se opresc pe jumatate intorsi spre mine, turez iarasi si ma apropii de ei, pleaca in cele din urma, cu olentoare care imi da fiori,lentoarea asta aduce cu promisiunea unei alte intalniri…

Stau acolo multa vreme si gafai, sufar cumplit de sete, motorul pacane usor la relanti, sunt foarte atent, este foarte probabil sa se intoarca, il iau in spate, e cumplit de greu, aripa sub brat si asa, sontac-sontac, cu motorul vibrand pe umeri, plec mai departe. Il opresc intr-un tarziu, telefonul, am semnal, ce faci Ion, unde esti, nu ma intelege, inchid, merg mai departe.

 Taie umerii povara grea din spate, piciorul e fierbinte, undeva sub genunchi am o piatra zgrunturoasa, la fiecare pas sfasie durerea, strang din dinti si merg mai departe, din cand in cand ma opresc, imi tin respiratia si ascult, nici tipenie in jur, pornesc mai departe, am buzele iasca, doare gatul cand inghit, telefonul, aha, Ion este pe drum catre mine, tine drumul pe langa balta, o sa vezi farurile la un moment dat, bine Ion, tin drumul, vezi ca sunt caini salbatici, ai grija, discutia m-a reconfortat, merg tarsait mai departe.

Vantul bate mai tare, poarta cu sine praf, scrasneste intre dinti si inglodeste ochii tarana campului, este tot mai intuneric, ca o parere se asterne drumul de tara sub talpile mele, ajung la o raspantie, acolo drumul se bifurca, drace, unul se duce perpendicular pe balta, celalalt se departeaza la 45 de grade, ce fac, pe langa balta nu mai este nici un drum, doar valurile frematatoare de stuf ce zornaie metalic, ma uit cu atentie, nu vad nimic, stropi de lumina danseaza capricios pe retina, dupa ce clipesc nu mai vad absolut nimic, poate ca face doar o bucla, o apuc nehotarit pe cel oblic, ceva imi spune ca nu e bine, totusi mai bine merg decat sa stau aici, urc un damb usor, efortul este aproape peste puterile mele, gafai din greu, ma opres sa-mi trag suflarea.

Unde esti, ma intreaba Ion, displayul telefonului lumineaza cald si incurajator, ii explic, nu intelege, trebuie sa ma vezi, ma vezi, intreaba Ion, ochii roata, nu vad nimic, faruri, nu vezi faruri, nu vad nimic, stai acolo, reperul este o linie electrica solitara, se indreapta spre padurea survolata mai devreme, padurea e neagra ca o amenintare acum, raman acolo, tremura picioarele de efort, durerea din incheieturi se ascute clipa de clipa. Sarmele electrice feliaza tiuind vantul noptii, ma framant pe loc, asez paramotorul jos si ma invart in jurul lui, trebuie sa tin piciorul cald, zvacnesc dureros umerii, suna iar telefonul, vezi lumina lanternei, nu, ne explicam iarasi pozitiile, Ion nu intelege de ce nu-l vad, el se apropie de Cosmeni, ma fulgera un gand rau, Ion, poate m-ai depasit, ne dumirim intr-un sfirsit, asa e, intoarce-te, sunt caini acolo, ia asculta: si chiui prelung si sonor, de unde mai am glas, se aude chiotul de raspuns, e aproape, rad bucuros, in fine, se intoarce Ion, ii intind fara cuvinte aripa, da-mi si motorul, nu Ion, cum sa ti-l dau, e al meu, glumesc, bine ca-ti mai arde de gluma, comenteaza Ion posac, insista, nici vorba, il car cu stoicism, mai avem cam un km pana la masina…

 Am ajuns acasa tarziu dupa miezul noptii, deshidratat, prafuit si cu umerii rupti de efort, piciorul drept pulseaza dureros la glezna si genunchi, sotia s-a apucat cu mainile de cap vazandu-ma, insa de indata instinctul matern a intrat in functiune, s-a transformat intr-o infirmiera iute si eficienta, cartofii prajiti au ajuns probabil la cosul de gunoi… am adormit in cele din urma, contempland ingandurat piciorul oblojit si asezat pe o perna, il simteam pulsand dusmanos, ca o prelungire stranie, nelalocul ei, parca nu mai era al meu…

 A doua zi dimineata deschid ochii, sar iute din pat si o durere vie ma trezeste imediat la realitate. Am uitat! Imi privesc cu surprindere piciorul, este cumplit de umflat in zona genunchiului, ceva mai putin la glezna, abia de-l mai pot indoi. Imbracare chinuita si directia spitalul de urgenta. Plec la spital cu masina, nu ma deranjeaza foarte tare, doare insa la apasarea pedalelor. Merg incet, cu mare grija. Cand cobor in parcarea spitalului, surpriza: piciorul nu se mai indreapta cu nici un chip, am ramas cu el  indoit din masina; doare al naibii daca incerc sa-l ajut cu mana. Ma duc topaind intr-un picior, sonticaiala asta imi serveste si de bilet de intrare, nu ma intreaba nimeni nimic. Pana la ghiseul de primire. Ce-ai patit, ma intreaba obosita functionara din spatele peretelui de sticla; cearcane vinetii ii incadreaza ochii frumosi, este la sfarsitul turei de noapte, isi trece des mana peste frunte; am cazut cu parapanta, mi-am paradit piciorul… imi musc buzele, prea tarziu, m-a luat prosteste gura pe dinainte, cuvantul parapanta nu trebuia rostit. Femeia nu comenteaza, imi mai cere date, din imprimanta asezata pe birou se scurge tremurator o fişa printata, mi-o intinde: cabinetul 3, in stanga; ii multumesc si sonticai la cabinetul 3, lume acolo, un betiv taiat la un picior, o babuta cazuta in canal, altii, impodobiti cu felurite pansamente proaspete, oftand, gemand, schimband poticnit impresii, sprijina peretele ori stau surpati pe scaunele galbene pandind cu supusenie si speranta usa cabinetului.

Ma cufund pe data in aceasta masa umana, piciorul imi aminteste tot mai dureros ca sufera, strang din dinti si astept. Cum nu mai sunt scaune libere, ma asez jos, rezemat de perete, raceala zidariei imi face bine. Apare o targa pe roti, impinsa de doi infirmieri, pe targa un om intins, nemiscat, livid, pete mari de sange ii pateaza hainele in zona soldului, sangele luceste proaspat, usile automate se deschid faşaind stins, toti au amutit, cabinetul inghite pe data acel echipaj tragic, usile se inchid nepasatoare. In cele din urma, intru si eu. In jur perdele fosnitoare, zgomote felurite, soapte, gemete. Un miros greu, de frontiera intre viata si moarte. Incerc sa respir cat mai putin, intind fisa, doctorul o parcurge plictisit, si el este la sfarsit de tura, se uita la mine cu o umbra de interes, ai cazut cu parapanta? Dau moale din cap ca da, daca nu esti sanatos la cap, observa el, ce sa-ti fac? Ma intreaba fara sa astepte raspuns, raman mut, imi face semn sa dezgolesc piciorul, ridic pantalonul larg. Doctorul ma palpeaza, imi rasuceste glezna, apoi genunchiul, temeinic, in fel si chip, cutite boante se infig adanc acolo unde umbla el, incerc sa nu ma gandesc la durerea ascutita, aici doare, aici doare, ma intreaba mereu, nu pot sa-i raspund decat cu da, ma doare peste tot, mda, zice in cele din urma, du-te si fa-mi radiografiile, vii inapoi aici, scrie ceva pe fisa, mi-o intinde, a mazgalit cateva cuvinte si numarul altui cabinet. Ies topaind, fisa flutura vesela in mana mea in ritmul topaielii, ceilalti pacienti ma privesc fara interes, dar pe chip li se citeste multumirea ca au mai scapat de un pacient.

 Ajung la cabinet, nu asteapta nimeni pe scaunele fragile de langa usa capitonata, nu stiu unde sa bat, mereu am probleme cu usile capitonate, am incercat odata sa bat in clanta, usa era tot capitonata, rama asisderea, nu s-a intamplat nimic, tot ce-am obtinut a fost un ciocanit firav, am intrat si mi-am luat o papara ca am intrat ca nesimtitu’, fara sa bat la usa… deschid usa, am o strangere de inima, ca un presentiment; lucru de mirare, nici un pacient inauntru, dau nas in nas cu o femeie uriasa in halat alb, este inalta, enorma, sanii uriasi stau ca doua forturi deasupra burtii imense, are un cap mic, cu obraji pufosi, latiti pe guler si o barbie mica si ascutita; ochii negri, vii si inteligenti privesc incruntati prin  niste ochelari culentile lungi si inguste, invelite in rama neagra; parul zburlit ii iese in toate partile de sub un basc asezat pe o parte a capului, asemeni unui OZN esuat, ma uit cu gura cascata la ea, este un fel de combinatie fantastica intre un Che Guevara si un luptator de sumo, se rasteste profesional, aproape inveselita de uluiala mea, ce-ai ramas asa, da sa vad fisa, ii dau fisa, formatul A4 se pierde ca un bilet de tramvai in mana ei uriasa, aseaza-te pe masa, imi porunceste apoi autoritar, incep sa ma catar pe masa, sub ochiul tamp al aparatului radiologic, aha, la parapanta, va mananca in cur ma, si acu vii aici, sa te reparam noi; de ce dracu nu stai linistit, ca un om normal? Mergi si tu cu bicicleta, joaca sah, fa altceva! Huiduma pare ca s-a enervat; se misca de colo-colo, surprinzatotor de agila pentru masivitatea ei, respirand zgomotos si boscorodindu-ma; cum obiectivul meu este sa fac o radiografie, nu sa iau bataie de la ea, tac prudent si privesc sfios in jos in timp ce ma frec cu sezutul de masa ca sa ma asez mai bine. Nu asa, riposteaza nerabdatoare, intinde piciorul, lipeste-l complet de masa, altfel nu iese filmul! Incerc sa-l intind, presez cu mana, transpir de durere, blestematul de picior se indreapta putin, dar numai putin sub apasare, dupa care revine in pozitia initiala de parca ar avea arcuri. Si doare al naibii de rau. Ma uit rugator la ea, nu vrea si pace, ajuta-ma, spune privirea mea, Huiduma ma priveste nerabdatoare cu mainile in sold, se apropie, se lipeste cu burta uriasa de masa radiologica, intepeneste deodata cu ochii in peretele din partea ailalta a cabinetului, ce dracu e aia, intreaba femeia cu glas mirat, pe frunte mirarea i-a sapat un T, privesc curios spre punctul fixat de ea, nu vad nimic deosebit, m-a pacalit, in acel moment Huiduma face o chestie complet lipsita de eleganta, imi prinde piciorul cu menghinele ei si se lasa cu toata greutatea pe el. In secunda urmatoare in cabinet se alearga fulgere albe, orbitoare, echipamentul radiologic dispare si el vaporizat intr-o lumina alba, cruda, durerea este inspaimantatoare, nu vad stele verzi ci doar alb, un alb ce arde retina si topeste toate lucrurile din incapere, urlu cat ma tin rarunchii, urletul este dincolo de mine, mi-a scapat imposibil de stapanit, il ascult cu mirare, este prima data cand aud asa ceva, flacari imi alearga prin trup intre genunchi si creier, piciorul s-a intins dar zvacneste violent si doare salbatic, acolo sub genunchi este o pata de lava incandescenta ce sapa fara mila in carnea mea, il privesc fara sa inteleg, sunt scaldat in sudoare, iar pe obraji mi se scurg lacrimi fierbinti…

…sunt doua saptamini de cand nu am mai zburat, schiopatez inca, iar in palma ma arde batatura facuta de o carja. Desi intinderea de muschi si tendoane extrem de severa ma tintuieste inca la sol am scapat ieftin, acea alcatuire extrem de complexa si delicata a genunchiului nu a fost vatamata iremediabil, piciorul se va reface complet, trebuie doar rabdare. Sunt acum la marginea aerodromului Clinceni, dorul de zbor m-a adus aici, tocmai decoleaza un avion usor, il privesc, se ridica incet, elicea toaca lumina apusului intr-o pulbere fina, stralucitoare, ce se imprastie calm pe intinderea campului de zbor…

You must be logged in to post a comment.