Autor: Sorin STAN

Continuare:

http://motoparapanta.wordpress.com/2011/09/15/cainii-partea-intai/

http://motoparapanta.wordpress.com/2011/10/23/cainii-l-partea-a-ii-a/

http://motoparapanta.wordpress.com/2011/11/17/cainii-i-partea-a-iii-a/

Este sambata. A trecut ora pranzului. Vremea imbie la somn, la nemiscare. Nu-mi place, ma invart nervos prin casa. Privesc frustrat pe geam. Zapada e inca mare, e frig, e mijloc de ianuarie. N-am zburat de vreo doua saptamani, sunt intr-o stare asemeni unui sevraj. Din cand in cand, paramotorul parcat in hol trimite spre mine efluvii inmiresmate: miroase a benzina, a ulei de amestec, a seleta, a dural acriu, a cer.

Deschid netul, vremea, zero grade, vant variabil, 1-1,5 m/s, cer acoperit. Ma hotarasc. Adun morman in mijlocul casei echipamentul. Mosul este langa mine, ma priveste, te duci la zborrr, tati, intreaba modulat, accentuand “r”, il privesc, din papuci ii ies piciorusele incaltate cu ciorapi diferiti; pantalonii ii fac genunchi de la pozitia de joaca preferata, intr-o mana are un camion, in cealalta o locomotiva; din alta camera se aude Alecu, tacane in tacere tastatura. Ma incarc clipe lungi cu acesta liniste calda, revin, da Mosule, ma duc la zbor, dar vin repede. Cand te scoli, ma gasesti acasa. Mormaie imbufnat, stie ca nu scapa de somnul dupa-amiezii, il smotocesc putin, pleaca in goana mare in camera lui fluturand jucariile, eu ma imbrac, combinezonul de iarna, o gramada de alte carpe. Car totul la masina, fac trei ture, liftul clantane obosit, parca nemultumit de agitatia mea. In cele din urma sunt gata, plec chinuit, Octavia se smulge cu greu din nametii lopatati in mormane deja negricioase in parcare.

Orasul este linistit, totul indeamna la nemiscare, eu nu am liniste, ajung repede in zona de zbor, ma angajez prudent pe drumul ce duce in mijlocul campului, imediat simt cum rotile se scufunda in noroiul de sub zapada, marsarier, ma retrag cu greu din capcana alba, botul masinii fuge bezmetic in toate partile, jeturi de noroi negru, cleios, tasnesc prin laterale, gata, am prins asfaltul. Cobor, ochii roata, iata camp liber de cealalta parta a soselei, vantul ma ajuta, bate usor dinspre camp, deci nu trebuie sa car prea departe echipamentul. Lipesc masina de troienii impinsi de plug pe margine, descarc, trec totul cu greutate prin zidul de zapada, pe camp piciorul intra pana la jumatatea gambei, stratul alb paraie; prin zapada, sub talpa elastica, simt pamantul zgrunturos, bolovanit, cu denivelari adanci. Hotarasc punctul de zbor, desfasor maneca, o infig in zapada, flutura bland pe S, e bine asa, pe S-SV este o hala, la mai putin de 100 de metri, iar pe E-NE o vila mare in constructie, marginita de un gard inalt de plasa metalica; catarati pe structura inghetata, mai multi muncitori bocane din ciocane, taie cu ferastraul, vorbesc tare si striga gutural, cativa ma privesc curiosi si banuitori, nu inteleg ce poate face cineva in campul acela inghetat, cu toate bagajele ciudate carate cu chin prin zapada.

Paramotorul este deja alimentat, il montez, degetele dor in aerul inghetat, scot apoi aripa din sac, o intind cu mare chin, alunec in permanenta, mi-e cald, deja am inceput sa transpir, incerc sa ma misc incet, broboane de sudoare mi se scurg de sub cagula purtata in chip de fes, se preling reci pe obraz, senzatia nu e deloc reconfortanta.

A aparut tacut, de niciunde, scund, cu picioare scurte si strambe, patat in batjocura de cineva cu vopsea verde pe bot si pe urechea dreapta. Tace, ma priveste curios si adulmeca, vantul bate spre el, ii vad narile lucitoare palpitand, aduna informatii, coada o tine la orizontala, semn de atentie si incordare, ii simt ostilitatea.

Dupa o vreme dispare, tot asa de tacut cum a aparut. Descurc cu atentie suspantele, se scufunda in zapada si se fixeaza instantaneu acolo, le scot cu greutate, un chin, ce mai…in sfarsit, sunt gata cu aripa. Pun paramotorul pe pozitie, batatoresc zapada in dreptul elicei, amorsez pompa, motorul o ia la primul snur. Il incalzesc temeinic. Muncitorii au incetat complet lucrul, majoritatea sunt ciorchine pe gard, inteleg ca urmeaza ceva spectaculos, sunt curiosi, iar pretextul e numai bun sa opreasca lucrul; de pe schele seful lor spumega gesticuland agresiv, insa nimeni nu-l baga in seama. Apare si potaia cea vopsita pe bot, de data asta nu e singura, si-a adus trei fartati, se aseaza toti trei gospodareste pe cozi, in fata mea, la distanta sigura si incep un latrat de uzura. Le vad boturile cascandu-se ritmic, sincron si aruncand cocoloase de abur, dar nu-i aud prin zgomotul motorului, acum vad ce antipatica este javra cu nasul vopsit, e scufundat in zapada pana la piept, ma priveste dintr-o parte, dusmanos si acuzator, probabil ca latra cel mai tare, ii mobilizeaza pe ceilalti, botul sau ranjit cere pumni.

Ii ignor, opresc motorul, cuplez chingile, ma asez in seleta si incep ritualul echiparii. Presimtind ceva, cainii latra mai tare, iar muncitorii de pe gard chiuie si fluiera, nerabdatori sa vada ce urmeaza. Imi trag cagula, apoi fixez cu degete amortite ochelarii si casca. Pe data ochelarii se aburesc, abia mai vad in fata, aripa este un contur incert, danteland zapada in fata mea. Pornesc iarasi motorul, ma ridic, chingile, ma misc greoi ca un urs inhaimurat asa, vantul imi permite decolarea cu fata la aripa, gonflez, sunt atent, degeaba, aripa se rasuceste si cade mototol, hahaieli si chiote grozave, javrele se inneaca de latrat, eu incep sa ma enervez. Ce naiba! Privesc maneca, vantul tocmai s-a schimbat cu 45%, bate dinspre S-E, blestem printre dinti, cu paramotorul in spate incerc sa reasez aripa, transpir abundent, alunec, nu mai vad nimic prin ochelari, ii scot si ii sterg, chelalaiala isterica a cainilor se amesteca cu rasetele de satisfactie ale vajnicilor constructori spectatori, gata, ma asez iarasi pe directie, astept, vantul e aproape zero, respir sacadat, din combinezon ies aburi, ridic usor bordul de atac tragand chingile A asa cum trag carutasii haturile, nimic, fagurii raman inerti, mai asteptam, gardul de plasa se leagana periculos sub ciorchinele de oameni, in sfarsit se intareste putin vantul, ochii pe maneca, s-a schimbat iarasi, suficient cat sa ratez-ma gandesc, incerc totusi, fac pasi hotarati inapoi, alunec periculos, aripa se rasuceste iarasi si cade patetic in zapada. Asa nu merge. Sunt deja nervos, am obosit, ma dezechipez, ma plimb putin de colo-cola, sunt leoarca, este cel mai neplacut lucru iarna la zbor, frustrati ca nu ii bag in seama cainii s-au repozitionat, sunt mai aproape acum, latra cu aceeasi inversunare cautand sa-mi atraga atentia, din boturi le tasnesc jeturi de aburi, hai ca te-mpingem noi ma, haaaaaa, mugeste cvorumul de pe gard la gluma unuia dintre ei, sub valul de entuziasm gardul balanseaza periculos, undeva pe schele seful a ramas nemiscat, cu mainile in sold, s-a resemnat, asez iarasi aripa, astept incercand sa-mi pastrez demnitatea, vacarmul nu inceteaza o clipa, se aseaza vantul destul de constant pe S si numai bun de gonflat cu fata la aripa, inca putin, da, ramane constant, ma echipez iarasi, ultima incercare, daca ratez si de data asta bunul simt ma obliga sa plec acasa, motorul, gonflez cu atentie, bordul de atac se aliniaza sub presiunea vantului usor, cainii amutesc de uimire, asa ceva nu au mai vazut, voalura incepe sa se ridice, un pas inapoi, inca unul, aripa este aproape sus, respir usurat, nu este bine sa respiri usurat fara sa ai certitudini, la al treilea pas simt sub talpi oglinda neteda a unei balti inghetate, inainte sa conturez vreun gand ma trezesc cu picioarele in sus, culcat pe spate, tinand penibil si fara folos chingile in maini, involuntar apas acceleratia, mieunatul ascutit al motorului turat sparge aerul inghetat, elicea s-a afundat in zapada, un nor alb este centrifugat cu putere in lateral de sub mine, se spulbera stralucitor in aerul rece, opresc motorul cu inima cat puricele, nu se aude trosnetul elicii rupte, slava domnului, chelalaiala cainilor se amesteca cu urletele amuzate ale muncitorilor, nu mai stiu cine latra cu adevarat, stau putin asa intins sa ma odihnesc, sunt furios dar imi vine sa si rad, da, e bucuria elicei nevatamate, iar momentul, orice s-ar zice, este mai degraba comic.

Gata! Decenta ma obliga sa renunt! Sunt mort de oboseala, transpirat din cap pana in picioare, daca elicea este intreaga nu pot spune acelasi lucru despre mandrie, cainii ragusesc de latrat, muncitorii, intelegand ca spectacolul s-a terminat, se lasa sa cada de pe gard ca niste fructe prea coapte, pasesc alene spre santier, scuipand si mormaind amuzati de circul oferit gratuit.

Verific aparatul, nu are nimic, il curat temeinic de zapada, spasit incep sa strang apoi echipamentul, secondat de potaile care nu ma scapa din ochi nici o clipa, interesant este ca au incetat sa mai latre, car totul inapoi la masina prin zidul de zapada. Totul e incarcat, stau putin sa-mi trag sufletul, cainii, consecventi, stau la 3 metri distanta si ma maraie din gat.

Urc in masina si plec. Ma insotesc cale de vreo 30 de metri hamaielile a trei dintre ei, in timp ce alearga in urma mea. Cel de-al patrulea, cel cu botul vopsit, a ramas locului pe coada si, mi se pare mie privind prin retrovizor, ma urmareste cu privirea, multumit de victorie.